Adio, burlăcie, de ieri are soție! Sali Levent și-a pus pirostriile după o relație frumoasă alături de Ali Dalia. Cei doi au făcut pasul cel mare și au spus marele „DA”, apoi s-au distrat pe cinste alături de cei dragi. Actorul și aleasa inimii sale au ținut evenimentul secret, însă apropiații nu s-au putut abține și au făcut publice mai multe imagini de la nuntă. În cele din urmă, ginerică a dat din casă și a scos la interval câteva fotografii emoționante din ziua lor specială.
Nuntă mare în showbiz-ul de la noi. Sali Levent și Ali Dalia s-au căsătorit și au făcut o petrecere de vis, alături de familie și cei dragi. Actorul și aleasa inimii lui au ținut evenimentul secret, dar nu același lucru l-au făcut și invitații lor. În cele din urmă, tânărul a postat câteva imagini emoționante din ziua lor specială, dar chiar și așa n-a fost prea darnic cu detaliile legate de nuntă.
Au profitat din plin de momentul frumos, s-au bucurat de cununie, apoi de petrecerea uriașă. Apropiații cuplului au împărtășit mai multe imagini de la nuntă, pe rețelele de socializare, unde internauții au rămas surprinși să-i vadă pe cei doi miri, în ipostaze romantice.
Mireasa a purtat o rochie superbă, tip sirenă, care i-a pus în evidență silueta. A reușit să fure toate privirile celor din jur, fiind cu adevărat o apariție. Cei doi miri au avut și un dans emoționant, în văzul celor prezenți la eveniment. Au ales să danseze pe o melodie turcească, iar întregul moment i-a lăsat pe mulți fără cuvinte.
Totul parcă a fost desprins din poveste, semn că actorul și aleasa inimii sale au ținut cont de fiecare detaliu atunci când au organizat nunta.
CITEȘTE ȘI: SALI LEVENT A RENUNŢAT LA „BURLĂCIE”. ACTORUL ȘI-A CERUT ÎN CĂSĂTORIE IUBITA
Invitații le-au urat toate cele bune și nu au ezitat să le transmită cele mai frumoase gânduri și-n mediul online. Aprecierile și cuvintele de laudă au curs, pe internet, la adresa celor doi însurăței.
„Casă de piatră”, a scris cineva.
„Ești superbă! Să nu te deochi”, a fost alt comentariu.
„Frumoasa mea”, a mai scris o altă persoană.